Pași către Cunoaștere

INTRODUCERE

Pași către Cunoaștere este Cartea Cunoașterii Lăuntrice. Planul său de un an de studiu, care este împărțit în 365 de ”pași”, sau lecții, este construit să le permită studenților să învețe să experimenteze și să aplice Cunoașterea lor de Sine, sau Puterea Spirituală, în lume. Pași către Cunoaștere pornește să îndeplinească această sarcină într-o manieră de pas-cu-pas pe măsură ce studenților li se prezintă idei și practici esențiale care fac o asemenea inițiativă posibilă.

Practicarea în fiecare zi furnizează o fundație solidă a experienței și dezvoltă gândirea, percepția și auto-motivarea necesare atât pentru succesul lumesc cât și pentru avansarea spirituală.

CE ESTE CUNOAȘTEREA?

Pași către Cunoaștere descrie Cunoașterea în felul următor:

”Cunoașterea reprezintă Sinele tău Adevărat, Mintea ta Adevărată și Relațiile tale Adevărate în univers. Posedă, de asemenea, chemarea ta mai mare în lume și o utilizare perfectă a naturii tale, toate abilitățile și capacitățile tale inerente, chiar și limitările tale, toate să fie oferite pentru bine în lume” (PASUL 2)

Cunoașterea este mintea spirituală mai adâncă pe care Creatorul a oferit-o fiecărei persoane. Este sursa tuturor acțiunilor, contribuțiilor și relațiilor semnificative. Este sistemul nostru natural de Îndrumare Lăuntrică. Realitatea sa este misterioasă, dar Prezența sa poate fi experimentată direct. Cunoașterea este remarcabil de înțeleaptă și de eficientă în îndrumarea fiecărei persoane în găsirea relațiilor, muncii și a contribuției potrivite lui sau ei. Este la fel de eficientă în pregătirea unuia/uneia să recunoască numeroasele capcane și decepții care există pe parcursul drumului. Este baza pentru a vedea, a cunoaște și a acționa cu certitudine și tărie. Este fundația vieții.

PENTRU CINE ESTE PAȘI CĂTRE CUNOAȘTERE?

Pași către Cunoaștere a fost furnizată ca o Cale pentru indivizi care simt că o chemare spirituală și un scop spiritual emerg în viața lor, dar care au nevoie de o nouă abordare pentru a înțelege complet ce înseamnă acest lucru. Deseori, acești indivizi au simțit această atracție de mult timp. Pași furnizează o fundație asupra căreia ei pot începe să răspundă la această chemare. Singura cerință de intrare este determinarea pentru a-ți cunoaște scopul, semnificația și direcția.

CE ESTE CONSTRUITĂ SĂ REALIZEZE?

Pași către Cunoaștere reprezintă atât o cale către Dumnezeu cât și o cale a contribuției în lume. Îl angajează pe student în rezolvarea celor mai fundamentale două întrebări în viață: Cine sunt Eu? și De ce sunt aici? Pași se adresează acestor întrebări în cadrul contextului de scop, relații și comunitate. Pune accentul pe faptul că toată lumea caută după acestea în lume și că această căutare se află la baza tuturor dorințelor și încercărilor considerate ca fiind semnificative aici. Experiența scopului, relațiilor și a comunității îi oferă fiecărei persoane orice simț al semnificației și identității pe care ei l-ar putea avea în orice moment. Pași indică faptul că aceste nevoi sunt intrinseci tuturor și că toată lumea a adus răspunsul la aceste nevoi cu ei din Casa lor Străveche. Astfel, spune că fiecare persoană poartă, inconștient, propria ei împlinire înăuntrul ei, înăuntrul Cunoașterii ei de Sine.

Prin practică și revelație, Pași către Cunoaștere oferă studenților structura necesară pentru a găsi Cunoașterea, pentru a se angaja cu Cunoașterea și pentru a urma Cunoașterea în fiecare situație. Cu asta, ei încep să găsească direcția lor adevărată în viață. Studiind zilnic se construiește abilitatea și încrederea pe care numai auto-aplicarea consistentă le poate furniza.

Revendicarea și aplicarea Cunoașterii de Sine este scopul acestei cărți de practică spirituală și al învățăturilor sale. Accentul la fiecare pas este pus pe dezvoltarea împreunată a vieții interioare și a vieții exterioare ale studentului, căci Cunoașterea (Realizarea de Sine) și Înțelepciunea (Auto-Aplicarea) trebuie să răsară împreună. Astfel, prin studierea și aplicarea Căii Cunoașterii, studentul dezvoltă în mod natural răbdare, obiectivitate, insight (înțelegere profundă), tărie, toleranță și un simț permanent al valorii de sine.

CUM A FOST OFERITĂ

Pași către Cunoaștere a fost dezvăluită învățătorului Marshall Vian Summers în primăvara lui 1989. A fost primită de-a lungul unei perioade de patrusprezece zile într-o stare de revelație. Pași către Cunoaștere a fost furnizată de un grup de învățători spirituali nevăzuți care se descriu pe ei ca fiind Învățători ai Mai Marii Comunități. Mesajul lor este universal și totuși metodele lor sunt unice pentru timpul și lumea noastră.

DE CE A FOST SCRISĂ

Lumea noastră este în prag de emergență într-o Mai Mare Comunitate de viață inteligentă în universul din jurul nostru. Așadar, o înțelegere și o perspectivă mai universale asupra relațiilor, spiritualității și progresului uman sunt necesare la acest timp. Pași către Cunoaștere este furnizată pentru aceia care demonstrează promisiunea de a fi contribuitorii primari în timpul următoarei mari perioade în istoria umană, unde omenirea începe să întâlnească alte rase inteligente din Mai Marea Comunitate. Acesta este cel mai mare prag pe care noi l-am înfruntat vreodată. Totuși, dintr-o perspectivă a Mai Marii Comunități, este clar că omenirea nu este pregătită. Acest lucru a creat condițiile pentru o nouă înțelegere și învățătură spirituală să fie oferită lumii, căci Creatorul nu ne-ar lăsa singuri și nepregătiți pentru emergența noastră în Mai Marea Comunitate. Astfel, o pregătire spirituală de o natură foarte specială a fost oferită ce le poate permite bărbaților și femeilor să dobândească puterea, compasiunea și abilitatea necesare pentru a servi o lume în tranziție. Pentru a-i pregăti pe acești indivizi să-și găsească mai marea lor chemare în viață, Pași către Cunoaștere și cărtile însoțitoare ale sale au fost furnizate ca un ghid și ca o resursă.

CUM SĂ LUCREZI CU PAȘI

Ia te rog în considerare aceste recomandări următoare pentru a-ți da voie să primești beneficiul maxim din studiul tău al Pașilor către Cunoaștere:

  • Pași către Cunoaștere este un program complet de studiu. Fiecare pas te duce mai sus și mai aproape de descoperirea ta de sine. Așadar, plănuiește să mergi tot drumul. Dacă nu te oprești, vei avansa.
  • Deși Pași către Cunoaștere este un program de auto-studiu, este recomandat să-i găsești pe alții cu care îți poți împărtăși practica și experiența. Acest lucru maximizează oportunitatea ta pentru a învăța și furnizează o bază semnificativă pentru noi relații să se formeze.
  • Urmează ”pașii” în Pași către Cunoaștere exact așa cum sunt dați. Nu altera practicile în niciun fel. Acest lucru este foarte important. Tu poți sta la o lecție mai mult decât o zi dacă dorești, dar nu sta la nicio lecție pentru prea mult timp sau ai putea să pierzi pasul cu planul de studii.

Nu sări mai în față sau să alterezi secvența pentru a practica lecții pe care le găsești a fi atractive. Fiecare lecție este modelată să te ducă pas cu pas. Acest lucru furnizează un pasaj sigur și de succes în abordarea ta către Cunoaștere. Urmează și utilizează pasul pentru ziua curentă. Este perfect pentru ziua aceea.

  • Citește lecția atât dimineață când te trezești cât și mai târziu pe timpul zilei. Poți, de asemenea, să citești lecția la persoana întâi, într-una din aceste ocazii, dacă dorești să personalizezi mesajul pentru tine.
  • Pași către Cunoaștere te va învăța cum să practici și cum să dezvolți obiceiuri de studiu eficiente. Din când în când, poți descoperi că a sta cu practicile va fi destul de provocator. Totuși, reține că Pași va construi atât tăria ta cât și conștiența de sine prin practicile sale. Tu ești capabil să faci aceste practici și realizarea lor îți va armoniza și transforma viața.
  • Pune de-o parte perioadele de practică regulate în fiecare zi. Nu lăsa circumstanțele să-ți dicteze disponibilitatea de a practica. Practica este esențială pentru a constri un mediu pentru Cunoaștere să apară. Perioade de practică au fost adăugate în partea de jos a fiecărui pas pentru a te asista în integrarea practicii în ziua ta.
  • Menținerea unui jurnal este extrem de valoroasă în urmărirea progresului tău și în a vedea cum fiecare pas joacă un rol în a te servi în fiecare zi. Jurnalul este un instrument puternic pentru auto-descoperire și te va asista în aplicarea pașilor. Menținerea unui jurnal te va ajuta foarte mult, de asemenea, în folosirea practicilor de REVIZUIRE care apar în întregul plan de studii.
  • Fii răbdător și lasă pașii să lucreze pentru tine. Este extraordinar de puternic dacă urmezi secvența pașilor așa cum sunt dați. Acest lucru ia timp. O călătorie mare este formată din mulți pași mici. Fiecare dintre ei este necesar.
  • Dacă ratezi o zi, pur și simplu întoarce-te la practică. Nu te condamna pe tine (sau programul). Ai nevoie doar să continui în Pași pentru a primi beneficiul său complet.
  • Pași către Cunoaștere ar putea să conteste convingeri și presupuneri prețuite. Dacă acest lucru apare, acceptă această provocare și vezi ce deține aceasta pentru tine. Trebuie să vezi dincolo de un punct de vedere limitat pentru a dobândi unul mai mare. Acesta este locul în care satisfacția este realizată.
  • Pași către Cunoaștere este un dar pentru tine de la Dumnezeu prin intermediul învățătorilor nevăzuți care servesc umanitatea. Este un dar pentru tine să-l primești și să-l oferi.

ÎN CONCLUZIE

Puterea și amploarea (cărții) Pași către Cunoaștere este la fel de mare pe cât este scopul său. Sursa sa este dincolo de această lume. Ea arată că lumea este în procesul de a intra într-o Mai Mare Comunitate de Lumi. Oferă o nouă înțelegere și pregătire spirituală care sunt necesare pentru a activa puterile spirituale și abilitățile lumești ale fiecărei persoane. Acest lucru le va răscumpăra trecutul și îi va pregăti pentru viitorul lor. Pași către Cunoaștere susține o perspectivă mai mare decât un punct de vedere pur uman în comprehensiunea evenimentelor în cadrul lumii și dincolo. Ar fi potrivit, atunci, de spus că planul de studiu în Pași către Cunoaștere reprezintă Înțelepciune Universală în cel mai adevărat sens.

            Așa cum Pași indică atât de des, Adevărul, oricum ar fi conceptualizat, trebuie să fie experimentat complet pentru a fi realizat și aplicat corespunzător. Acesta este un proces pas cu pas. Pentru a-i servi pe aceia care sunt chemați să-și realizeze moștenirea spirituală și scopul în lume la acest timp, Pași către Cunoaștere a fost oferită.

Descarcă Pași către Cunoaștere în format PDF..

Comments are closed.